Fermoar deschis 4 – Din buricul târgului

999000Acu două săptămâni…

Sunt aruncat într-un colț al camerei. Deasupra mea – un uscător desfăcut, pe care stau împăturite și uscate haine colorate. Multe tricouri. Uscătorul geme. Evident, hainele sunt cam grele. Și uscătorul, și hainele așteaptă să vina uriașul șifonier textil.

Ce mă sperie în camera aceasta este lustra din hârtie. Aparent curată. Doar seara se văd, unde și unde, petele de var, împroșcate de la ultima renovare. Și nu prea îndrăznesc să ridic ochii la canapeaua asta extensibilă și ciudată, pe roți. Pare așa, cuminte, când e strânsă. Când e întinsă – parcă nu mai încape nimic în cameră. Poate și de asta eu stau acum aruncat într-un colț, îngrămădit lângă uscător.

Mi-am regăsit prietenii vechi – tabloul lung, pictat alandala, cu maro, auriu, rosu și galben și ceasul mare, rotund, ale cărui limbi nu mai merg, dar care are niște cifre faine pe cadran.

Nu sunt obișnuit cu jaluzelele astea care stau atârnate la geam. Mari, grele, din lemn – întunecă tot dacă stăpâna mea le lasă să cadă pe toată lungimea geamului.

Cea mai mare schimbare e zgomotul. Pe sub geam trec mereu troleibuze, motociclete, mașini… din când în când câte o ambulanță sau o bicicletă. Stăpâna mea își mai pune câte o pernă pe cap noaptea. Cred ca a uitat că are o pereche de dopuri de pus în urechi. Dar le-o găsi ea.

Acum

Stau pe o cutie de carton, în care stăpâna mea a băgat niște poze și felicitări și a pictat-o frumos în litere și cifre verde-albastre-turcoaz. Lângă mine, o altă cutie colorată, umplută cu cărți, pe care stă Pandele, maimuța portocalie din pluș, cu brațe lungi.

Am colegi noi de cameră. Un șifonier textil, care a înghițit toate hainele de pe uscător. Și o masă cam mare. Mai colea stă un cuier cu umerașe și pe hol zăresc bicicleta roșie. Singurele piese cu sevă din camera asta sunt Rică (o Alocasia care crește prea repede) și HTML (o frunză de mușcată, pusă la prins rădăcini într-un pahar cu apă). Și la toate adăugată șade o chitară, pe care stăpâna mea o ține așa haios în mână, încât nu cred c-o să apuce să scoată un sunet bun din ea vreodată.

Stăpâna mea și-a găsit dopurile, dar de vreo trei nopți nu și le mai pune, chiar dacă zgomotul de afară e același.

Pot să zic că începe să-mi placă aici. Loc nou, ca acasă. Miroase din când în când a var și a vise, iar planurile cele mari se adună în borcanul de pe pervaz.

 

Ne-am mutat în buricul târgului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s