Drum bun!

images1. Ultima cursă cu plecarea spre Chişinău în această seară este la ora 23.00. Tramvaiul 7 ajunge mai greu, aşa că e loc de o plimbare din Unirii până aproape de 11 Iunie. În staţie, după ce se lasă seara mai bine, şoferii interesaţi încetinesc şi privesc cu insistenţă femeile care aşteaptă autobuzul sau tramvaiul. Privirile astea, cum să zic… sunt destul de deranjante. Nu e de aşteptat tramvaiul 7 după ora 22.30 prin zona aceea.

2. Tramvaiul 7 este o lume aparte în toată amestecătura Bucureştiului. Am avut mereu nevoie de un pic de curaj ca să călătoresc din Unirii până la Filaret. În această seară, în faţă, 2-3 băieţi îngână ceva ritmat… au şi elemente de percuţie în scaune. Răzleţ – muncitori obosiţi, unii – băuţi. În tramvaiul 7 se vobeşte tare la telefon… cu înjurături şi tot felul de exclamaţii. Iubăreţii stau pe un singur scaun şi-şi împărtăşesc afecţiunea fără să-i intereseze restul. E un mediu exotic. Şi când ajung la Filaret şi vreau să ies, se mai întâmplă să nu se deschidă uşile… taman când vreau să cobor.

3. Zona Filaret mi-a părut mereu marcată de o atmosferă fatidică, cu colţuri pline de semnificaţii. N-aş spune că are ceva special la prima vedere – peste drum e Parcul Carol, autogara are o clădire simplă şi urâtă şi mai colea este şi un parc pentru copii. Are zona asta un neajuns: ar trebui să se deschidă un MegaImage non-stop.

4. După urcatul în maxi-taxi se întâmplă liniştea de dinaintea plecării acasă. O coincidenţă de linişte cu undele Rock FM, unde au pus Celelalte Cuvinte. Trag aer, expir liniştită. Gata. Peste 8-9 ore o să dorm bine în patul de acasă. Adio asfalt, adio zgomot, adio praf!

5. Dar un maxi-taxi nu o să pornească niciodată fix la ora programată plecării. Întârzierea mă face martoră la un episod destul de comun, şi, în acelaşi timp – profund. Un om al străzii, beat, încearcă să traverseze strada spre noi. Se opreşte la mijloc şi adoarme pe linia de tramvai. E trecut de ora 23.00, nu mai ştiu dacă mai circulă tramvaiele şi parcă sunt convinsă de jocul teatral al omului. Îmi dau seama că nu e nicio glumă în momentul în care apare un tramvai şi se opresc vreo trei maşini, să culeagă omul. Adormise în doar două minute. L-au ridicat de braţe şi l-au adus pe trotuar. Îi urmăream pe şoferi întorcându-se la maşinile lor. Fiecare încerca să-şi ştearga mâinile de pantaloni. Cred că aş fi făcut la fel în locul lor.

6. Nerăbdarea creşte cu fiecare minut de întârziere adăugat. Nu mai ştiu cine mai cântase pe RockFM, dar acum vibrează primele tonuri din November Rain. Melodia asta îmi aminteşte de prima evadare la munte, cu tren, cu zăpadă, cu oameni nebuni. Nu prea ştiam eu multe atunci. Acu vreo 6 ani.

7. S-a pornit motorul, au dat drumul la aer condiţionat zgomotos şi gata. După virajul spre centru, îl zăresc pe nenea care mai devreme adormise pe linia de tramvai. Traversase iar strada şi cred că era pregătit de o nouă încercare de somn pe şine. Ne face din mână şi ridică în aer o sticlă de apa plată de doi litri. Drum bun!

Sursă foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s