Arhive pe categorii: Coapte în minte

Tristeți și abateri… pe la metrou

6836431794_5f86e4a8d9_z“Clișeu, idee prea des întâlnită, pe asta am mai auzit-o, pff…” – Acestea îmi trec prin minte când văd o postare, un articol, o frază scoasă în legătură cu viața de la metrou. Și din cauza asta am tot evitat să scriu despre această mică frântură a zilei – clipele cuprinse în momentul când intru la metrou și cel în care împing bara metalică de la ieșire.

Tristețea

Universul metroului dispune de un tip de indivizi aparte. Fac și eu parte din aceasta ”ramură”, deși încerc să mă mai abat, când îmi amintesc că am nevoie.

Continuă lectura

Anunțuri

A sta cu nasul în carte, altfel

10269453_10203766043089252_8248390743087870806_nAm prins un fragment din cartea ”Prin Perdea”, de Aurora Liiceanu și mi-am amintit de câteva experiențe de ”stat cu nasul în carte”. Despre miros.

Prima imagine olfactivă, cea mai ”impunătoare” este mirosul unei reviste cu pagini lucioase, iar prima revistă cu pagini lucioase care mi-a căzut în mână și sub nas m-a învățat să bag nările în orice altă carte. A fost demult, eram mică și revista aceea reprezenta un catalog cu tendințe în moda și tehnologia celor din urmă ani ’80. Nu era de citit, nici de învățat ceva bun din ea. Dar avea un miros… hmm… să zicem că mă făcea să mă gândesc atunci la copiii fericiți din America. :))

Continuă lectura

Drum bun!

images1. Ultima cursă cu plecarea spre Chişinău în această seară este la ora 23.00. Tramvaiul 7 ajunge mai greu, aşa că e loc de o plimbare din Unirii până aproape de 11 Iunie. În staţie, după ce se lasă seara mai bine, şoferii interesaţi încetinesc şi privesc cu insistenţă femeile care aşteaptă autobuzul sau tramvaiul. Privirile astea, cum să zic… sunt destul de deranjante. Nu e de aşteptat tramvaiul 7 după ora 22.30 prin zona aceea. Continuă lectura

Înainte. Uneori cu peste 200 CP.

200Bulevard larg, luminat cu felinare dese și calde. E prea târziu pentru sunete. E loc însă de unul singur – o amestecătură de ”u”, ”r”, ”d” și ”i”.

Viteza minte cu un asfalt neted și uscat – accelerația trece peste orice crăpătură, iar roata din față ocolește cu precizie fiecare groapă. Noaptea șterge imperfecțiunile, așa încât bucățile metalice să pară mai curate, proaspăt – lustruite și… mai tentante. Continuă lectura

De ce vocea din metrou este o voce de femeie

17S-au scris  articole despre femeia a cărei voce sună în vagoanele de metrou. Am găsit și aici, și aici, și aici câte ceva. Plus detaliile despre cearta pe care a avut-o actrița cu cei de la Metrorex pentru că i-au folosit vocea fără ca înregistrările să fie plătite. Informații se găsesc și am tot văzut reportaje la TV despre ea.

Nu m-a interesat în mod special personajul care anunță că se închid ușile și că urmează stațiile x, y, z, dar m-a apăsat o altă curiozitate: de ce vocea de la metrou este o voce de femeie? Eu încă nu am reușit să-mi dau seama de ce. Singurul lucru de care sunt sigură este că vocea femeii a fost folosită de cele mai multe ori, chiar și-n filmele rusești din vremea comunismului. Și în zilele noastre, când se strigă angajații și se anunță ofertele prin hypermaketuri. Și pentru că mi-ar fi plăcut să știu ce cred alții, am tras de mânecă doi-trei prieteni, în câteva mesaje, preț de 4 stații de metrou, cât fac de acasă până la muncă. Continuă lectura

Ursul din geantă

micCu forma unui trapez, neagră, ferfenițită pe la margini, cu fermoarul stricat, plină, prea plină. Cu un picior de copil atârnând înăuntru, peste niște pungi rufoase Kaufland sau Billa. O geantă obișnuită, cu colțuri roase. Geanta aceasta a fost neagră-lucioasă, iar acum e de un gri-mat. E mare. E a unei femei care are un copil de vreo 4 ani. Merg spre Anghel Saligny. Geanta e pusă jos, pe jumătate băgată sub scaunul de lângă ușă. Și un cap de urs de pluș răsare dintr-un colț.

Dintre toate – acel urs de pluș îmi creează un fel de stare. De vinovăție și milă. Că e lăsat, uitat acolo, strivit de toate cele. O fi acum niște bucăți de cârpe cusute, dar altădată nu aveam imaginea asta …

Continuă lectura

Algoritmul dimineților mele

sssleepO să credeți că sunt dusă…un pic bolnavă…că mi-e viața anapoda, dar… Să știți că am perioade într-un an când mă ciocnesc de un ritm tare ciudat. Și mă refer mai cu seamă la somn.

Ei, așa se face, dragii mei, că în fiecare dimineață, de câteva săptămâni încoace (poate chiar luni), un algoritm deosebit îmi gâdilă urechile într-un mod inedit. Senzații mixte sunt pulsate apoi spre întregul corp, așa încât mi-e foarte ușor să mă pun în pielea vecinilor mei.

Totul începe, însă, cu… RATB-ul

Continuă lectura